Sunt un prizonier al timpului si cu greu evadez din acest alcatraz unde sunt mutat intr-o celula diferita in fiecare zi. Au crescut responsabilitatile, asteptarile sunt mult mai mari, noaptea a devenit prea scurta, somnul prea valoros, visele prea complexe, oamenii prea saraci, prea rai, tu esti tot departe...
Natura se schimba, culorile se amesteca, diminetile devin mai intunecate, adierea devine friguroasa, ploaia ma alunga, norii ma intristeaza. Vinerea ma intriga, intru in lumea saraca, merg printre cutiile ce adapostesc suflete, prin gunoaiele ce decoreaza strazile, animale doritoare de moarte, copii ce iti provoaca lacrimi, capete pleacate, priviri ratacite, oameni ai cerului pierduti ce incalca toate legile naturii, societatii, vietii...durere.
Ceusescu domina peretii caselor, mentalitatea batranilor, dorul oamenilor...foamea deformeaza trupurile, intuneca suflete, minti, sterge zambete, orizonturi...ura.
Vad accidente, oameni doborati ce plang dupa moarte, cersetori care inceteaza sa mai ceara si incep sa revendice, drumuri prafuite, intersectii aglomerate, oameni grabiti, indiferenti, stresati, obositi...tristete.
Parcurile sunt goale, florile se ofilesc, cofetariile se inchid, sarutarile dispar, mainile se despart, plimbarile se scurteaza, stelele cad, masinile se scumpesc, cluburile se aglomereaza, femeile se siliconeaza, fetitele se fardeaza, cuvintele se uita, viteza creste, iubirea dispare, interesul creste...dragostea?
Aventurile continua, devine prea usor, prea repede...ele se schimba, prea multe, prea repede, imi amintesc prea putine, uit prea multe, indiferenta creste, sentimentele dispar...unde esti?
Nu mai imi pasa, nu mai vreau, nu mai sufar, nu mai iubesc, nu mai plang, nu te mai visez, gresesc, ranesc, insel, provoc, manipulez...de ce el?
...
